Main Menu

Noaptea Sfântului Lorenzo, în care lacrimile devin stele căzătoare

image_pdfimage_print

Nu am privit niciodată cerul înstelat deasupra mea nerăbdătoare să întrezăresc o stea căzătoare,  dintr-un motiv cât se poate de simplu: am crescut cu convingerea că orice stea căzătoare e sufletul unui om care tocmai  a murit, iar bunicul îmi spunea mereu că atunci când o văd trebuie să spun repede o rugăciune, pentru ca drumul celui plecat dintre noi să fie ușor. Când îmi amintesc de nopțile  înstelate de august,  de la țară, cu stelele atât de aproape încât aveai senzația că s-au oprit un pic să se odihnească pe  prispa casei, mă emoționez,  încă,  până la lacrimi!

Dacă vreme de 30 de ani am privit cerul în nopțile înstelate cu teama de a nu zări cumva vreo stea căzătoare, sper să mă înțelegeți când vă spun că nu aștept cu frenezie și nerăbdare, spre deosebire de toți cei din jurul meu,  Noaptea Sfântului Lorenzo, mai exact, noaptea de 10 spre 11 august, pentru italieni,  cea mai romantică și spectaculoasă noapte din an. Cum în ultimii