Macaroanele copilăriei

macaronele2
image_print

Când eram mică, bunica mea gătea des macaroane, cu brânză, cu magiun, cu nuci, cu pesmet, îmi amintesc că erau moi, aproape terci, le fierbea mult, pentru că așa îi plăceau lui Tata Bun dar și pentru că nu exista conceptul de “pasta al dente”, dar erau gustoase, mai ales cele cu magiun. E inutil să vă spun că, pentru un italian, nu există un sacrilegiu mai mare decât macaroane cu magiun, poate doar ketchupul pus pe pizza, e o adevărată oroare culinară. Ah, uitam tocmai ceea ce îmi plăcea cel mai mult, taieței cu lapte, delicioși, mai ales dacă puneam și un pic de vanilie. Italienii au uitat că la începuturile sale, in jurul anului 1270, pasta se gătea condimentată doar cu miere, zahăr sau scorțișoară, asta se întâmpla inainte de descoperirea ingredientului principal al pastelor așa cum sunt gătite astăzi, roșiile. Din perspectivă istorică, macaroanele cu pesmet și zahăr nu sunt chiar o oroare culinară. Duminica se mânca supă de pui cu tăieței făcuți in casă. Supa de pui era nelipsită nu numai duminica, dar și la toate nunțile. Bunica îi făcea cu migală și cu mare grijă pentru ingrediente. Cum ouăle pe are le folosea erau de casă, tăiețeii aveau o culoare de un galben intens, întindea aluatul pe masă, apoi tăia cu cuțitul tăiețeii, nu aveau niciodata aceeași grosime sau lungime, unii erau mai subțiri, alții mai lungi și groși, erau imperfecți, dar erau făcuți cu mâinile noastre și tocmai de aceea erau așa de gustoși! Mai târziu, mama a primit de la o prietenă din Germania de Vest o mașină de făcut tăieței, avea mai multe opțiuni, puteai alege forma sau mărimea, însă asta nu avea prea mare importanță, pentru că tot cu supă de pui îi mâncam. Italienii i-ar fi numit în multe feluri și i-ar fi gătit difersificat, în funcție de formă: spaghetti, spaghettoni, bucatini, vermicelli, linguine. Noi, însă, eram “macaronari” primitivi, improvizați, adesea de nevoie, pentru că macaroanele cu brânză, cu pesmet, cu nuci, spre exemplu, se găteau repede, erau sățioase, gustoase și se puteau mânca și reci. Chiar și astăzi, când sunt acasă la ai mei, mama îmi gătește paste cu pesmet și zahăr…delicioase pentru că au aroma dulce-nostalgică a copilăriei.

 

Commenti


« (Articoli precedenti/Articole precedente)
(Prossimi articoli/Articole succesive) »



Un Commento / Un comentariu to Macaroanele copilăriei

  1. alida scrive:

    Cat de bine imi amintesc si cat de dor imi e de acele arome care inseamna, de fapt, copilaria noastra. Iti doresc sa ai parte de multumiri si impliniri in acest curajos proiect.

Cosa ne pensi? / Ce părere ai?

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*

Follow my blog with Bloglovin